Noii bani: Stapanii Universului si cultul riscului

Satyajit Das  Noii bani: Stapanii Universului si cultul riscului (Titlul original: Extreme Money: Masters of the Universe and the Cult of Risk – 2011)

Noii bani sau extreme money sunt vechii bani pe steroizi, sunt rezultatul gradului inalt de sofisticare pe care l-a atins sistemul financiar mondial, ca urmare a securitizarii si utilizarii excesive a instrumentelor financiare derivate.

Autorul descrie economia “extreme money” ca una caracterizata de indatorare excesiva (crestere finantata prin credit) si speculatie.

Daca Traders, Guns and Money (vezi recenzia anterioara) descria un sistem in colaps, Extreme money porneste de la acest sistem, ne trece prin criza financiara din 2007-2008, iar mai apoi ne prezinta masura dezastrului. Ordinea nu este neaparat aceasta pentru ca Satyajit Das inspecteaza o perioada sau alta cu o rapiditate greu de urmarit. Ca o nota adiacenta, un alt aspect care mi s-a parut ca ingreuneaza coerenta lecturii este numarul mare de citate din filme, carti, viata reala, personaje fictive sau reale. Este impresionanta cultura autorului si felul in care asociaza evenimente si vorbe de duh, dar am avut senzatia ca a gresit dozajul acestor elemente destinate poate destinderii cititorului.

Revenind la lectura, criza financiara a fost posibila din cauza lipsei unei reglementari stricte si utilizarea unor instrumente financiare pe care aproape nimeni nu le intelegea, cuplate cu supra-consumul, finantat mai ales din credit. Astfel, este clar ca nu doar participantii din Wall Street sunt vinovati. Lacomia lor s-a intalnit perfect cu tendinta consumatoului de a folosi bani pe care nu-i avea si pe care nu si i-ar fi permis.

Das incheie prin oferirea unor solutii realiste intr-o lume cu resurse finite de energie, mancare si apa. El incurajeaza scaderea gradului de indatorare, reducerea proportiei produselor si serviciilor financiare in economie si schimbarea structurii compensatorii pentru participantii din sectorul financiar in vederea descurajarii asumarii unui risc disproportionat.

Advertisements

Comercianti, arme si bani

Satyajit Das Comercianti, arme si bani (Titlul original: Traders, Guns & Money – 2006)

Cea mai importanta nota in legatura cu aceasta carte imi pare caracterul sau prevestitor. Traders, Guns and Money a fost publicata in 2006, cu un an inaintea crizei financiare ce avea sa marcheze intreaga lume. Multe teorii au urmat pentru a explica cum s-a ajuns acolo dar ce mi se pare remarcabil este ca autorul reuseste dinainte sa identifice fara greaseala crapaturile si punctele vulnerabile ale unei structuri destinate colapsului.

Cartea este cu atat mai interesanta pentru ca este marturia unui insider. Dincolo de lacomia si extravaganta trader-ilor este mai degraba impresionant gradul relativ recent de sofisticare al sistemului financiar. Reprezentative pentru aceasta evolutie sunt deja cunoscutele “arme financiare de distrugere in masa”, dupa cum a denumit Waren Buffet derivativele.

Este de la sine inteles ca orice castig pe piata financiara inseamna transfer de avere si nu creare de avere. Aceasta caracteristica a dus la obsesia pentru a construi structuri suficient de sofisticate cat sa atraga investitii dar capabile sa ascunda nivelul de risc. In plus, riscul este suplimentar crescut de gradul mare de indatorare al partilor implicate in tranzactii. Astfel, este mult mai usor sa fii indraznet cu banii altora.

Cartea este excelenta si pentru nenumaratele studii de caz pe care le contine. Tema lor comuna pare a fi ca oamenii actioneaza intotdeauna din lacomie sau frica. Si dupa asta, mai des decat prezic modelele, vine furtuna perfecta.

Drumul inselator spre crestere

William Easterly – Drumul inselator spre crestere: Aventurile si erorile economistilor la Tropice (Titlul original: The Elusive Quest For Growth: Economists’ Adventures and Misadventures in the Tropics – 2001)

Motto: People respond to incentives.

Cum se face ca unele tari prospera in timp ce altele sunt prinse in capcane ale saraciei? Cred ca a raspunde la aceasta intrebare sau a gasi solutii este datoria principala a economistilor. Sau cel putin acestea sunt asteptarile celor din exterior.

Este usor sa analizezi situatia unei tari extrem de sarace, poate este usor chiar sa vorbesti despre asta. Dar uneori mi se pare ca ne ascundem in spatele unei analize “reci” pentru a nu vedea prea bine viata de zi cu zi a unui locuitor dintr-o asemenea tara.
Este probabil inevitabil. Cum altfel sa gasesti solutii? La aceasta tema se pricepe foarte bine autorul, William Easterly, fost economist al World Bank.
Am apreciat insa “intermezzo-urile” acestei carti. Dupa fiecare capitol ne este prezentata viata unui om, locuitor al tarilor din lumea a treia, pentru care foametea si neputinta sunt realitate imediata.
Si chiar daca auzi statistici despre sute de mii sau milioane de morti in urma unui genocid, a unei foamete, inundatii sau alte dezastre, naturale sau provocate de om, citesti despre un caz disperat si fara iesire si cumva trebuie sa accepti ca miliarde de povesti sunt traite sau se termina fara “happy end”, fara speranta.

Bineinteles, in fata acestor drame exista oameni si insitutii care au incercat sa actioneze.

Si autorul, cu suficiente episoade mea culpa, ne prezinta mai intai asa zisele panacee care au esuat. Vorbeste depre ajutor financiar din exterior, despre importul tehnologiei, despre supra-aprecierea impactului educatiei si ne spune de ce nu au functionat.

Exista doua teorii care explica o parte a esecului si ofera idei pentru imbunatatiri viitoare.
Prima teorie: “matching story” – abilitatile (eng. “skills”) se completeaza puternic.
Cea de-a doua teorie: “leak story” – cunostintele noi (eng. “new knowledge”) completeaza puternic cunostintele vechi.
Cuvintele cheie aici sunt “puternic” (eng. “strongly”) si “completeaza” (eng. “complement”).
Mai pe scurt, abilitatile trebuie sa se completeze suficient de puternic cat pentru a anula efectul de rentabilitate in scadere pe care il aduce un numar din ce in ce mai mare de abilitati.
Cea mai buna comparatie este aceea a caselor de vanzare. Cu cat o casa se afla intr-un cartier mai bun, deci valoare ei este completata de valaorea caselor din jur, cu atat valoarea ei creste.
Aceeasi analogie pentru cunostinte si tehnologie.

De aici si sugestia autorului pentru tarile sarace de a investi masiv in cercetare si dezvoltare, chiar prin subventionarea acestui sector. De ce nu isi face treaba aici piata libera? Pentru ca unele tari au un nivel al educatiei si bogatiei atat de scazut incat investitorii stiu ca alti investitori nu vor intra pe o asemnea piata, ei neputand intr-un numar redus sa ridice tara din capcana saraciei in care se afla. Astfel, prin subvetionare, statul transmite semnale pozitive privind viitorul, creand stimulente (eng. “incentives”) pentru investitori.

Mai departe, aflam despre ceea ce omoara cresterea economica sau indicatori ai unei economii falimentare: inflatie ridiata, deficite bugetare mari, rate ale dobanzii negative, o diferenta foarte mare intre cursul valutar oficial si cel al pietei “la negru”.
Bineinteles, acestea sunt simptome ale coruptiei, ale unor insitutii prost concepute.
Aflam, de asemenea, ca societatile fragmentate (fie ca e vorba de criterii etnice sau economice), sunt expuse la un risc crescut de saracie pentru ca fiecare grup de interes va lupta pentru propria prosperitate fara a se gandi ca vor compromite cresterea comuna.

Inchei cu o lista a elementelor pe care autorul le considera indispensabile in drumul spre crestere: independenta bancii centrale, democratia, aplicarea legii, calitatea sistemului birocratic, eliminarea anularii contractelor de catre guvern si eliminarea exproprierilor.

Nu uitati: “people respond to incentives”, inca o data “people respond to incentives”!

Economia dezgolita

Charles Wheelan – Economia devoalata (Titlul original: Naked Economics: Undressing the Dismal Science – 2002)

Mi-a placut Naked Economics pentru ca autorul este foarte bun in a reflecta viata si realitatea din teoriile eocomice.

Inca o data se observa ca nu e nevoie de multe formule pentru a cuprinde adevaruri economice simple, lucru de inteles cand economicul se ocupa cu alegerile oamenilor.

Dar sa incepem cu vestile proaste. Economistii stiu ce duce la dezastre economice, stiu ce le mentine dar nu au o cale sigura de ajutor. In prezent, majoritatea populatiei planetei traieste in conditii la care putin ar fi visat acum un secol. Dar exista aproximativ un miliard de oameni care supravietuiesc din aproape nimic si economistii sau sociologii se bat in teorii care variaza de la oferirea unor ajutoare mai insemnate la intreruperea oricarui fel de ajutor si concentrarea pe industriile exportatoare.

Desi stim ca proprietatea, liberul schimb, insitutii competente sunt piloni de care nici o tara care spera la dezvoltare nu se poate lipsi, nu de propuneri si idei duc lipsa tarile crunt de sarace. Ele au nevoie de un punct de inceput care sa le aduca schimbarea … dar unde se ascunde acel punct, nu se cunoaste sigur. Asa cum autorul spune, legile fizicii ne-au permis sa ne ducem pe luna, nu ne-au impus, noi am ales cum.

Dar nici incapacitatea economistilor de a actiona chirurgical atunci cand exista o problema nu este greu de intuit. Pana la urma ei se ocupa cu “viu-ul”, un element care nu se lasa prins in definitii si tabele. Nimeni nu poate spune sigur cat de mult e prea mult atunci cand vorbim de crestere economica sau cat de putin este prea putin atunci cand ne referim la marimea unui guvern.

Vestea buna este ca recomand Naked Economics ca pe o datorie de informare pentru ca mecanismele inflatiei, deficitul de cont curent sau barierele in schimbul international sunt elemente care stau nevazute si deloc cuminti in fiecare coltisor al vietii noastre.

Drumul spre sclavie

Friedrich von Hayek – Drumul spre sclavie (Titlul original:  The Road to Serfdom – 1944)

Publicata pentru prima data in 1944,“The Road to Serfdom” este un “clasic” pentru economisti.

Hayek, un bun cunoscator al mentalitatii Germaniei naziste, incearca sa avertizeze Vestul in legatura cu pericolele Socialismului.

Fie ca-l numesti Fascism, Nazism, Nationalism, Socialism – toate duc la acelasi rezultat: subjugarea omului.

Desi norul roz pe care-l deseneaza socialistii vine cu promisiunea egalitatii intre oameni, Hayek demonstreaza ca egalitatea absoluta este de nerealizat. Socialistii isi propun sa atinga acest nivel de egalitate prin planificare centrala, eliminand astfel ideea de “piata” cu al ei puls “pretul”.

Autorul atrage atentia ca doar pretul, o masura organica a starii unei economii, aduce prosperitate, mentinand libertatea individului.

Desigur, imbunatatiri pot fi aduse sistemului capitalist dar viata lipsita de riscuri pe care o vaneaza socialistii inseamna intotdeuna sclavie. Aceasta sclavie implica supunere totala in fata unui stat, comisii, etc, atotputernice, cu drept de moarte si viata asupra omului obisnuit.

Sa fim intelesi, Hayek nu exclude contributia statului. In primul rand, pentru ca adevarata libertate presupune existenta unei Legi. Dar nu o lege arbitrara, care judeca in functie de situatie si individ, ceea ce propune un sistem cu planificare centrala.

Este vorba despre o Lege am putea spune “oarba”. Adica ante-trasarea unor reguli de conduita la care sa se supuna toti indivizii. Este astfel imposibil de previzionat pe cine va afecta si in ce fel. Indivizii stiu la ceea ce se supun atunci cand aleg sa actioneze intr-un fel.

Acest lucru este imposibil de realizat intr-o economie planificata. Individul nu poate sti in ce fel va fi pedepsit/recompensat pentru ca judecata este in grija unei puteri superioare, a unui punct central de decizie, care judeca in functie de situatie si nu conform unor reguli pre-stabilite si obiective.

Asa cum demonstreaza si in “The Fatal Conceit”, Hayek ne reaminteste ca piata libera, unde indivizii isi urmaresc interesele si maximizarea utilitatii creand astfel oportunitati si conditii mai bune pentru toata lumea, este singura cale pe care o putem urma spre prosperitate. Nici o comisie centrala nu s-ar putea vreodata substitui acestui sistem imens creat din miliarde de alegeri bazate pe judecati individuale, rationale sau aparent irationale.

Tot ce influenteaza astazi alegerea unui individ, chiar daca e vorba de traditii, religie, educatie economica, instinct, mai exista ca reper doar pentru ca a supravietuit, printr-o utlizare perpetua a metodei “trial&error”.

Oricat de depasit ar putea parea un comportament, el se manifesta doar pentru ca intr-un fel sau altul a functionat in tot acest timp. Si tocmai genul acesta de informatii nu ar putea fi cuprins de o putere centrala de planificare. Planul este construit tot de oameni si e nevoie de capacitati supra-omenesti pentru a intelege si incorpora credinte care aparent sunt irationale dar a caror practicare este indispensabila in jocul economic.

Economistul din fotoliu

Steven Landsburg – Economistul din fotoliu: Economia si viata de zi cu zi (Titlul original: The Armchair Economist: Economics and Everyday Life – 1993, 2012).

Din seria “Economia pe intelesul, vrei nu vrei, si al tau” va prezint astazi The Armchair Economist, scrisa de Steven Landsburg.

Cartea aceasta mi s-a parut un fel de jurnal al economistului. Un economist priceput isi pune neincetat intrebari in legatura cu comportamentul uman. Pe baza acestor observatii dezvolta teorii, un fel de povesti suficient de simple pentru a fi intelese dar detaliate cat pentru a reda credibil realitatea.

Landsburg ne spune multe povesti. Ne povesteste de ce preturile biletelor la concertele rock sunt mici, desi sunt foarte cautate. Ne spune de ce popcornul este mai scump la cinema. De ce poligamia este spre avantajul femeilor, la fel ca si silicoanele. Si ne tot povesteste el pana incepi sa te intrebi daca ai inteles vreodata ceva corect in felul cum functioneaza societatea.

Ca orice economist, Landsburg nu gaseste o inventie mai minunata decat piata. Iar ceea ce face piata eficienta este pretul. Mai exact: costul marginal. De exemplu, doar costuri marginale egale garanteaza ca faina este produsa cat mai ieftin posibil.

Legat de piete eficiente, autorul subliniaza ca pentru a gasi sursa ineficientei, treuie sa cautam pietele care lipsesc. Adica trebuie sa cautam bunuri care nu au pret, ceea ce in majoritatea cazurilor inseamna ca nu sunt detinute de cineva, cum ar fi poluarea – nu exista o piata pentru aer.

Cartea abordeaza foarte multe subiecte si demitizeaza multe dintre ele. Preferatul meu este cel al ratei dobanzii. In manualele de economie suntem invatati ca dobanda reprezinta costul banilor dar Landsburg spune ca reprezinta pretul consumului curent raportat la consumul viitor. Atunci cand guvernul face o achizitie de 20 de miliarde de lei, redirectioneaza resursele. Astfel, consumatorul obisnuit va trebui sa-si reduca consumul ( nu mai are la dispozitie aceleasi resurse ca inainte de achizitia de 20 miliarde). Si cum poate fi redus consumul? Prin cresterea dobanzii. Economia este poezia alocarii resurselor.

Landsburg este un liberal “hard-core”. Ceea ce incearca sa ne transmita pe parcursul intregii carti este ca atunci cand alegem, nu exista bine sau rau. Intotdeauna exista un motiv pentru a actiona intr-un anumit fel iar daca cineva vrea sa schimbe aceasta actiune va trebui sa apeleze la stimulente care incurajeaza schimbarea, nu la motive fundamentaliste ca “pentru binele suprem”.

Arhitectii alegerilor

Richard H. Thalerand; Cass R. Sunstein – Arhitectii alegerilor (Titlul original: Nudge: Improving Decisions about Health, Wealth, and Happiness – 2008). 

Oamenii nu sunt intotdeauna rationali in alegerile pe care le fac. Aceasta este obsesia economistilor. Teorii se fac si se desfac pentru a explica mai bine principiul de mai-sus.
Desi multe lucrari incearca sa gaseasca explicatii, Nudge propune solutii, iar autorii se dau de partea irationalului si sustin ca nu ar strica un mic imbold (eng. nudge) pentru a directiona oamenii pe o cale mai buna.

Ei se folosesc in argumentatia lor de notiunile Econs si Humans.
Econs sunt oamenii din manualele de economie, cei care iau decizii pentru maximizarea eficientei. Ei sunt cei care isi schimba constiincios setarile default din planul de pensie cu un plan personalizat sau cei care sunt intr-o alerta permanenta pentru a-si reduce costurile.
Humans, in schimb, sunt cei care platesc ani de zile abonamentul la o revista pe care nu o citesc pentru ca uita sa se dezaboneze, sau cei care fac o alegere proasta tocmai pentru ca au prea multe alegeri.

Si cum noi suntem Humans, autorii ne aduc nenumarate argumente pentru o societate liberal-paternista.
Vi se pare ca termenii se contrazic? Ei bine, nu.
Oamenii fiind predispusi la erori costisitoare, autorii sugereaza ca, tinand mereu cont de libertatea de a alege, arhitectii alegerilor ar trebui sa proiecteze sisteme unde cei distrati, neatenti sau neinformati nu vor plati un pret prea mare pentru alegerile irationale.

De exemplu, nu ar fi mai bine ca in prezentarea alimentelor dintr-o cantina, sa fie expuse la nivel optim alimentele sanatoase?
Sau nu ar fi mai indicat ca prelungirea unui abonament sa fie facuta prin inrolarea activa si nu prin absenta actiunii de a te dezabona?

Numeroase studii au aratat ca atunci cand sunt pusi in fata unui numar prea mare de optiuni, majoritatea oamenilor sfarsesc prin a face alegeri proaste.

Un sistem grijuliu, paternalist, trebuie sa fie sensibil la aceste predispozitii irationale.
Astfel, nu oferirea unei game de alegeri exasperant de variata este varianta ideala, ci oferirea unei optiuni cat mai avantajoasa pentru cei care nu au priceperea sau timpul sa faca o alegere optima.

Stiu ca notiunea de paternalism ridica imediat sprancene si intrebari. In mod firesc, dupa multe lectii traumatizante din istorie, oamenii sunt foarte precauti in a permite guvernului sa le manipuleze alegerile, chiar si pentru ceea ce guvernul considera ca este pentru binele general.
Sunt de acord ca oamenii ar trebui sa fie liberi sa aleaga si inclusiv autorii acestei carti dau numeroase exemple despre cum liberalizarea ar aduce beneficii (de exemplu, statul ar trebui sa fie scos din problema personala a casatoriei, sau ar fi mai bine ca piata organelor sa fie lasata in grija mainii invizibile).
Insa, nu se pune problema eliminarii alegerii ci doar crearea unui cadru mai putin costisitor pentru oamenii neinformati sau neatenti. Ceea ce toti suntem la un moment dat, deci orice ajutor, transparent prezentat, este binevenit.